Namaste

       Cred în puterea cărților (și nu doar a celor de joc) de a-ți schimba viața. Cuvinte mari? Poate. Dar sunt momente în viață când dai peste o carte pe care nu o poți lăsa din mână și mai mult decât atât…te face să  gândești după ce ai teminat și ultima pagină. Recent am descoperit o asemenea carte. Se numește “Shantaram” ( de Gregory David Roberts) și chiar dacă nu e o apariție editorială nouă și a fost extrem de discutată și apreciată la momentul respectiv, cartea asta m-a găsit acum. Nu am de gând să fac o recenzie  și nici să povestesc subiectul ci doar să spun că este cea mai ONESTĂ carte pe care am citit-o vreodată. Cred că pentru prima dată am lecturat ceva nu neapărat pentru acțiune cât pentru personaje. Și de aici vine onestitatea: în cartea asta nu există personaje bune ȘI rele. Sunt oameni cu toate defectele și calitățile pe care le regăsim în noi dar uneori ne temem să le recunoaștem. Nu sunt eroi, sunt doar oameni care încearcă să supraviețuiască în condiții diferite. E genul de carte care te face să te ierți pe tine pentru toate micile meschinării din fiecare zi și care te face să-ți dorești să încerci să devii un altfel de om.

Și da, titlul nu e întâmplător. Acțiunea se petrece în India dar și aici e cu cântec pentru că vei citi despre India reală și nu despre cea mistică de care suntem atrași toți occidentalii. Vei aprecia garsoniera sau apartamentul tău minuscul după ce vei citi despre condițiile din mahalale. Și aici (din păcate) nu e ficțiune. Am avut curiozitatea să văd documentarele și aparițiile  autorului la CNN pentru că am vrut să înțeleg mai bine omul din spatele cărții dar și lumea descrisă. Oricât ar fi de departe facem și noi parte din ea.

Cartea asta cere curaj să o citești pentru că la un moment dat te obligă să te uiți în sufletul tău. Și sper că am făcut pe CINEVA curios să o citească. Măcar pentru a mă contrazice…

 

 

Advertisements

One thought on “Namaste

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s