Image

CĂLĂTORI LA DRUMUL MARE.Bratislava

Și cum iarna se deapănă amintiri la gura sobei…eu am ales să înșir peripeții de călători (că suntem doi) …mai mult sau mai puțin experimentați. Oricând cred că e binevenită experiența altora și de ce nu chiar motiv de inspirație pentru călătorii dacă tot ne vom face acea listă de dorințe în noaptea de Revelion.

După câteva experiențe de plimbări pe alte meleaguri, cu avion sau autocar, ne-am încumetat să ne aventurăm până în mijlocul Europei cu mașina personală. Tot ce a ținut de traseu, cazări, informări despre taxe de drum sau altele au fost făcute de noi. Și un mare plus a fost prețul pe care ni-l calculasem pentru un traseu de zece zile până în Praga via Bratislava și cu întoarcere prin Viena care ne-a ajuns puțin peste 1000 de euro. Iar libertatea pe care ți-o oferă o astfel de vacanță nu se compară cu nici un traseu turistic deși în fiecare  alegere există avantaje si dezavantaje.

Buun…și toate s-au așezat  într-o după amiază. După ce am așezat pe hârtie traseul, numărul de km, localitățile prin care doream să trecem minuțios calculate la oră (mereu planurile astea sunt orientative ) am început să căutăm cazări, evident ieftine. Stabilisem două nopți pentru Bratislava și câte trei pentru Praga și Viena.

Prima oprire din acest circuit a fost Bratislava (pe cea din țară o voi povesti cu o altă ocazie) . Acum regret că am stat atât de puțin în capitala Slovaciei. Cu siguranță merită mai multă atenție. Debutul nu a fost chiar încântător. După o ploaie torențială în Ungaria (nu cred că a existat dată să trecem pe la vecini și să nu ne ude) am ajuns în granița Slovaciei fiind atenționați doar de GPS pentru că …spațiul Schengen.  Am achiziționat vigneta minimă pentru zece zile iar de la granița ungară până în Bratislava am mai făcut aproximativ ooră. Mai complicat a fost cu orientarea în oraș. GPS-ul își făcea treaba dar nu lusem în calcul că și la ei se pot inchide șosele pentru lucrări publice. Cazarea ne-o lusem pe un “boat hotel” pe Dunăre, un concept care mie mi-a plăcut foarte mult. Sunt ambarcațiuni scoase din circulația navală și transformate în hoteluri. Experiența a fost specială. Ținând cont că plouase cu găleata nici Dunărea nu era chiar cuminte. Iar legănatul a fost bonus. Camerele sunt mici, băile la fel dar pentru cineva care pleacă dimineața și vine seara e mai mult decât decent. Iar locația a fost perfecta: eram chiar sub castelul Bratislava iar până în centrul istoric faceam pe jos cel mult 20 de minute. Daaaar….o mare problemă în Bratislava. Parcarea. Ei au un segment al poliției locale numit chiar Poliția parcărilor. Care exact asta fac: te amendează dacă parchezi aiurea. Și deși cei de la hotel ne-au spus că avem o parcare gratuită vis-a-vis de ei noi am confundat-o din cauza oboselii și a ploii cu o parcare marcată cu albastru care era de fapt pentru rezidenții blocurilor din apropiere. Una peste alta s-a lăsat cu roata blocată și amendă. După o discuție demnă de un sitcom între noi și cei de la poliție am plătit amenda minima de 25 de euro și ne-au deblocat mașina. Am mai pierdut o oră încercând să găsim parcarea gratuită care era de fapt o străduță laterală unde se parca efectiv bot în bot. Inutil să menționez că ne-a luat tot vreo oră să o scoatem de acolo la plecare, cu manevre milimetrice din partea șoferului. Respect 🙂

După acestă interacțiune nedorită cu localnicii am plecat să vizităm centrul istoric. Mi-a făcut o impresie splendidă orașul vechi. Străzile și clădirile medievale foarte frumos puse în valoare, mici magazine care deveneau obiective turistice în sine. Nu cred că am mai văzut în altă parte până acum magazine de suveniruri atât de bine puse în valoare. De la cuplul de păpuși indrăgostite așezate pe o bancă până la obloane pictate exact ca în cărțile de povești totul te atrăgea să intri să vezi mai mult. Chiar și fără hartă ajungi oricum în punctele importante. Nu ai cum să ratezi castelul Bratislava și Catedrala Sf. Martin(catedrala încoronării) nici piața Piața Centrală unde vei vedea Fântâna lui Roland datând din 1572, o importantă sursă de alimentare cu apă pentru localnici. Indiferent ce cale alegi de acolo vei da de cele mai inspirate statui. Am avut sentimentul că sunt efectiv parte vie din oraș, te fac să te oprești pentru poze sau ca să te amuzi la vederea unui muncitor de bronz ce iese dintr-un canal sau să-ți faci un selfie cu Napoleon.

Poate cea mai plăcută parte a timpului petrecut in Bratislava a fost popasul de seară în parcul în care localnicii jucau șah, varianta gigant. Cred că am stat pe bancă două ore bucurându-ne de acea atmosferă prietenească. Toți de acolo eram cumva implicați în joc: nu doar priveam ci începusem să facem tabere sau să ne gândim la soluții. Am fost norocoși să avem parte de asemenea experiențe prin mai toate locurile unde am fost pentru că pentru noi nu doar fugăritul prin muzee e important într-o călătorie. Uneori înveți mai mult despre un loc doar privind spectacolul străzii.

Obiective demne de vizitat:

Castelul Bratislava-pentru istorie, panoramă și expozițiile cu caracter periodic sau permanent

Catedrala Sf. Martin-loc de încoronare a 11  regi maghiari; veți avea parte și de o poveste cu o fantomă dacă sunteți amatori; plus istoria

Piața Centrală, Fântâna lui Roland, străzile medievale-pentru tot ce înseamnă atmosfera medievală și statuile minunate(la noi am văzut asemenea statui splendide în cetatea Alba Carolina)

Biserica Albastră-puțin mai departe de centrul istoric (10 minute de mers pe jos) pentru arhitectura de art-nouveau unguresc

și multe multe altele de aceea regret că am avut atât de puțin timp pentru un oraș superb căruia nu i-am acordat mult credit când am plănuit vacanța.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s